ARAD. HC Universitar Arad a pierdut o bătălie în lupta pentru promovare, înclinându-se la „Polivalentă” în faţa principalei contracandidate, HCM Făgăraş, cu 29-32 (17-16). Mai buni, oaspeţii au controlat ostilităţile în majoritatea timpului, maxima diferenţă consemnată fiind de cinci goluri (4-9, min. 13).
Sancţionaţi unde îi doare mai rău, la buzunare, pentru prestaţia din turul campionatului, băieţii de la HC Universitar şi-au schimbat atitudinea, dovadă succesul categoric înregistrat în runda inaugurală a returului Seriei C din cadrul eşalonului secund. A fost CSM Lugoj - HC Arad 22-32 (10-15).
ARAD - Beneficiind de sprijinul autorităţilor locale, HC Arad cochetează cu primul eşalon handbalistic.
Tabăra Căsoaia găzduiește, în 25 și 26 iulie, o nouă ediție a evenimentului „Căsoaia Bike, Run & Fun”, care aduce împreună competiții sportive, activități pentru familii și concerte în aer liber.
Senatorul USR de Arad, Răzvan Anghel, acuză PSD că încearcă să rescrie istoria politică recentă și că se comportă „ca un partid fără nicio responsabilitate în întârzierea Legii salarizării”.
Un bărbat din județul Arad a fost arestat preventiv după ce, din 2022 și până în urmă cu câteva zile, și-a violat în mod repetat fiica minoră.
Un tânăr de 23 de ani, din Vinga, lăsat fără permis de polițiști pentru conducere agresivă, a fost prins de două ori la volan - luna trecută și astăzi.
Un tânăr de 18 ani, care se afla într-o mașină alături de doi copii, a făcut accident, beat fiind și conducând fără permis, iar apoi a plecat acasă. Polițiștii l-au reținut pentru mai multe infracțiuni.
Ultimele modernizări realizate la Biblioteca Județeană Arad reprezintă cea mai importantă intervenție asupra clădirii, de la construirea ei.
Documentația prevede amenajarea unui lăcaș de cult, a unei case parohiale, a unei grădinițe și a unui centru socio-cultural pe strada Agricultorilor.