ARAD. Au furat 17 biciclete, toate din cartierul Micălacă. „Performanța” aparține unui tânăr de 19 ani, P. Petru și unui minor de doar 15 ani, S.R., ambii din Arad.
ARAD. Jandarmii arădeni au descins la un complex comercial din municipiul Arad unde trei persoane au fost prinse la furat.
ARAD. Patru autoturisme parcate în cartierul Aurel Vlaicu, mai exact pe strada Ştefan Luchian, au rămas fără oglinzi retrovizoare în noaptea de vineri spre sâmbătă. Poliţiştii arădeni îi caută pe autorii faptei, printe victimele hoţilor de oglinzi retrovizoare fiind şi deputatul Dorel Căprar.
ARAD. 29 de capace de canal din fontă şi fier şi 28 de bucăţi de grătare pentru scurgerea apei pluviale. Asta au descoperit poliţiştii arădeni la un centru clandestin de colectare a materialelor feroase şi neferoase din Arad. Oamenii legii i-au identificat şi pe hoţi.
ARAD. La sfârşitul săptămânii trecute, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad au fost semnalate trei cazuri de furt produse într-un complex comercial din Arad.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
1
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4