ARAD - Poliţiştii atrag atenţia că, în această perioadă, din cauza aglomerărilor create în pieţe sau supermarketuri, hoţii de buzunare acţionează mai des decât în mod normal.
ARAD - Poliţiştii Secţiei nr. 1 de
poliţie au reuşit identificarea principalilor
suspecţi în cazul unor furturi din boxe, furturi
înregistrate iniţial cu autori necunoscuţi.
ARAD - Cercetaţi în stare de libertate pentru
infracţiunile pe care le săvârşesc,
hoţii se întorc "la treabă".
Nădlac - Cabinetul medical din oraşul Nădlac a fost călcat de hoţi, în noaptea de 26 spre 27 noiembrie.
Cluj-Napoca. Casa din Cluj-Napoca în care
locuieşte disidenta anticomunistă Doina Cornea a
fost spartă, duminică la amiază, hoţii
furând o sumă cuprinsă între 4.000
şi 4.500 de lei, potrivit Poliţiei.
Mapamond
Preşedintele Columbiei, Abelardo de La Espriella, va declara luni „stare de urgenţă” în Columbia în urma unui seism puternic care a făcut cel puţin 111 morţi şi 87 de răniţi în vestul ţării, potrivit AFP şi Reuters.
Local
Un incendiu de vegetație uscată și deșeuri a izbucnit luni după-amiază în zona străzii Cometei din municipiu. Aproximativ trei hectare au fost afectate, iar incendiul a cuprins și o rulotă de mici dimensiuni și a pus în pericol mai multe gospodării din apropiere.
România
Autoritățile din România acordă sprijin militar direct Ucrainei, a declarat Iuri Pilipson, directorul Departamentului al II-lea pentru Europa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, într-un interviu acordat duminică agenției TASS.
1
Mapamond
Un seism puternic a zguduit luni Columbia, fiind resimțit în mari orașe precum capitala Bogota (centru) și Cali (sud-vest); seismul a provocat un număr necunoscut de răniți, precum și pagube materiale în vestul țării, informează AFP.
România
Debitul Dunării la intrarea în ţară, în secţiunea Baziaş, se va menţine staţionar, la valoarea de 1.400 mc/s, până la 17 august, în condiţiile în care media multianuală a lunii august este de 3.900 mc/s, informează Administraţia Naţională „Apele Române”.
ARADON Sport local
Mihai Jivan a ieşit din lotul de Liga 3, locul său fiind luat de actualul preşedinte al CJ Arbitri Arad, Casian Băla.
1
Mapamond
O explozie puternică, urmată de altele mai mici, a zguduit luni un depozit aparținând companiei bulgare EMCO, deținută de Emilian Gebrev, un om de afaceri care a furnizat arme Ucrainei și care a supraviețuit unei tentative de asasinat în 2015, pe care Bulgaria o atribuie Rusiei, informează EFE.