HUNEDOARA - Un număr de peste 90 de pomi de Crăciun, comercializaţi ilegal, au fost confiscaţi de oamenii legii, în ultima perioadă, din pieţele sau târgurile din judeţul.
HUNEDOARA - Aparatele radar vor fi amplasate, miercuri, pe următoarele drumuri naţionale şi judeţene:
DEVA - Mirosul de brad şi pomul frumos împodobit nu vor lipsi din casele devenilor nici în acest an.
HUNEDOARA - Aproximativ 2.000 de controale ale inspectorilor fiscali au avut loc în primele 11 luni ale acestui an, la persoanele juridice.
HUNEDOARA - Poliţiştii comunitari din subordinea Primăriei Hunedoara vor primi salarii mai mici chiar din acest an.
Mapamond
Parlamentul israelian a adoptat luni seară o lege criticată care instituie ''pedeapsa cu moartea pentru teroriști'', un text care ar urma să se aplice doar în cazul palestinienilor găsiți vinovați de atacuri sau atentate anti-israeliene, relatează AFP.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, că proiectul de lege privind cumulul de pensie și salariu la stat este gata și se așteaptă avizul de la CSM.
ARADON Sport local
ARAD. Runda cu numărul 15 din ultimul eşalon valoric al fotbalului judeţean a găzduit două derby-uri între primele patru clasate.
România
Coaliția de guvernare a analizat, în cadrul ședinței de luni, principalele teme de interes public, cu accent pe impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei.
Local
Cele mai multe apeluri au vizat acordarea de asistență medicală, însă pompierii au fost solicitați să intervină și pentru stingerea a patru incendii.
Local
Un cetățean român a fost depistat pe autostrada A1, în apropiere de Nădlac, cu 500 de grame de canabis ascunse în mașină.
3
Evenimente
ARAD. Primăria și Centrul Municipal de Cultură (CMC) Arad anunță proiecția în avanpremieră a filmului „Primavera”, debutul în lungmetraj al regizorului de teatru Damiano Michieletto.
Local
ARAD. Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad a organizat luni, 30 martie 2026, un eveniment cultural constând în inaugurarea unei expoziții permanente dedicate Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea.