Iarna este totusi frumoasa, chiar daca in anumite locuri caderile de zapada fac ravagii.
ARAD. În 12 şcoli nu se fac cursuri nu atât din cauza zăpezii, ci mai ales din pricina defecţiunilor centralelor termice.
ARAD. Poliţia locală a intrat în acţiune. Până luni după-masa, potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii Poliţiei Locale, instituţia a împărţit şapte amenzi pentru cei care nu şi-au curăţat zăpada din faţa casei.
ARAD. Până acum din statistica CJA, în urma ninsorii din județ niciun drum nu a fost blocat și nicio comună izolată.
ARAD. Până trece năpasta iernii se anulează proba practică pentru obţinerea carnetului de şofer. Ar fi un examen mult prea dur pentru începători şi cam riscant pentru participanţii la trafic să circule în aceste condiţii pe şoselele Aradului.
UT Arad
Coman, Tzionis, Roman și nou-venitul Sinani au marcat pentru UTA, în prima „verificare” adevărată a verii.
Local
Două mașini s-au ciocnit, iar una dintre ele a ajuns cu roțile în sus. S-a întâmplat sâmbătă, în jurul prânzului, la Șiria.
Local
Pompierii arădeni au intervenit, sâmbătă dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din municipiu.
UT Arad
Secţia de sambo de la CS Universitatea Arad nu a primit finanţare, deşi a avut patru sportivi în TOP 10 pe 2025.
Local
Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, va fi înhumat la Mănăstirea Neamț. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost depus în Catedrala Veche din Arad.
Local
Organizatorii Festivalului Berii Arad au declarat că au câștigat „pariul cu aeroportul”, vânzările abonamentelor fiind în creștere față e anul trecut.