ARAD - Faza interjudeţeană a concursului „Cu viaţa mea apăr viaţa” a avut loc vineri. Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal” a găzduit vineri, 3 iunie, faza interjudeţeană a concursului pe teme de protecţie civilă sub egida „Cu viaţa mea apăr viaţa”, organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad, Inspectoratul Şcolar General, cu sprijinul Consiliului Judeţean Arad.
ARAD. Zilele trecute Moș Crăciun a trecut (și) pe la Liceul Pedagogic „Dimitrie Țichindeal” cu ocazia unei competiții care îi poartă numele.
ARAD. „Maratonul lui Moș Crăciun” este denumirea unui concurs de natație, rezervat elevilor de la Liceul Pedagogic „Dimitrie Țichindeal”, care se va desfășura la baza „Activ”.
Autoritățile columbiene au anunțat luni cel puțin 48 de răniți după prăbușirea unui avion militar cu 125 de persoane la bord în sudul țării, conform unui prim bilanț, relatează AFP.
România se află în prezent printre statele Uniunii Europene cu cele mai ridicate accize și prețuri la motorină, nivel care generează riscuri imediate pentru transportul de marfă și pentru cel al elevilor navetiști, în condițiile în care operatorii nu își mai pot acoperi costurile, a declarat, luni, președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT), Beniamin Lucescu.
Ministerul Energiei a publicat luni seara proiectul de ordonanță de urgență care prevede declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și limitarea adaosului comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie și/sau comercializează benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora.
ARAD. Profitând de faptul că echipa din Turnu a stat, Viitorul Fântânele a trecut pe primul loc în ultimul eşalon valoric al sportului rege judeţean, Liga 6.
Președintele american Donald Trump a declarat luni că o „schimbare de regim” este curs în Iran, amenințând în același timp că „va continua cu bucurie bombardamentele” dacă negocierile care au loc în prezent cu un grup de lideri iranieni eșuează, relatează AFP.
1
Dacian Cioloș, fost comisar european, este candidatul României pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei.
36 de copii veniți din judeţele Arad, Timiș, Gorj, Sibiu, Dolj ş.a. s-au întrecut la faza naţională a concursului.
ARAD. Start de retur în al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5.