NĂDLAC. O adolescentă în vârstă de 16 ani, din judeţul Gorj a încercat să iasă din România cu documentul de identitate a surorii sale. Fata intenţiona să ajungă la mama ei care locuieşte în Italia.
Peste 18 000 de arădeni au buletinele expirate şi riscă să primească amendă.
NĂDLAC. Un bărbat din judeţul Călăraşi a încercat să iasă din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, legitimându-se cu un act de identitate fals.
ARAD. Europarlamentarul Cristian Preda, demisionar din funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL, a declarat că la Convenţia Naţională ar trebui aleşi trei copreşedinţi ai partidului şi şapte vicepreşedinţi. Întrebat cum comentează această propunere „reformatoare ”, preşedintele PDL Arad, Gheorghe Seculici, a calificat-o drept „nepotrivită ” pentru un partid politic.
Zeci de mii de votanţi arădeni se identifică, în continuare, cu vechile buletine de identitate.
Mapamond
Grupul auto german Volkswagen a demarat o operațiune de rechemare în service pentru aproape 72.700 de vehicule electrice, din cauza unor baterii defecte, arată datele publicate marți de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite DPA.
România
NATO va desfășura resurse suplimentare în Marea Neagră în urma unei serii de atacuri cu drone împotriva navelor comerciale, a anunțat marți o purtătoare de cuvânt a Alianței Nord-Atlantice, conform AFP și Reuters.
România
Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus marți seară jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Nicușor Dan.
Local
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei de prevenire și instituțiile partenere, au marcat data de 18 octombrie - Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.
Local
Peste 1.300 de paciente au beneficiat, de la începutul anului, de ecografii mamare și mamografii la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. În luna dedicată conștientizării cancerului de sân, medicii atrag atenția asupra importanței controalelor preventive și a depistării precoce a bolii.
România
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat marți că se va apuca „imediat de treabă”, în cursul serii urmând să aibă loc prima ședință de guvern.
Local
Peste 475 de tone de deșeuri au fost descoperite de polițiști și comisarii Gărzii de Mediu în municipiul Arad, pe o proprietate de pe strada Dumbrava Roșie.
1
Evenimente
Palatul Cultural va găzdui, sâmbătă, 24 octombrie, Balul Comunității Arădene, un eveniment dedicat recunoașterii excelenței și promovării valorilor culturale și umane. Printre invitații de marcă se numără criticul de artă Radu Varia și cosmonautul Dumitru Prunariu. Seara va include și un program artistic special, intitulat „Simfonia Dorului Românesc”.