Traian Igaş susţine că parlamentarii noului PNL nu vor vota bugetul dacă premierul nu ţine cont de amendamentele din teritoriu.
ARAD. Marţi, în şedinţa de plen a Senatului, s-a dat votul pentru Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind ajutorul reciproc pentru intervenţiile transfrontaliere în caz de urgenţe medicale.
ARAD. Senatorul Constantin Traian Igaş salută ieşirea UDMR de la guvernare şi anticipează noi mişcări şi repoziţionări ale partidelor în perioada următoare. „Unul dintre partidele de guvernământ s-a trezit la realitate şi a decis să părăsească Executivul condus de Victor Ponta.
ARAD. Aşa cum arătam înainte de primul tur , senatorul Constantin Traian Igaş, membru al Biroului Permanent Naţional al noului Partid Naţional Liberal, a fost „detaşat” să coordoneze alegerile în judeţul Maramureş, după care, înainte de turul doi a făcut acelaşi lucru la Mehedinţi.
Efectul respingerii OUG 55 în Senat , solicitată de către preşedintele ales, Klaus Iohannis, subiect de dezbatere
Local
Refuzul confirmării mandatului a venit la finele lui 2023 și a fost justificat de Ministerul Educației prin existența unor sancțiuni aplicate anterior pentru plagiat.
1
Local
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, arhiepiscopul Aradului, a împlinit 50 de ani de arhierie.
Local
ŞIRIA. „Astăzi este o zi cu o profundă încărcătură emoțională pentru mine și pentru Comuna Șiria” – a anunţat, luni, pe Facebook, Valentin Bot, primarul localităţii.
1
UT Arad
ARAD. UTA a pierdut ultimele două meciuri din campionat, iar Adrian Mihalcea spune că ele au schimbat, cumva, drumul echipei. E clar, ne îndreptăm spre play-out, nu play-off.
1
România
Ministrul Culturii, Demeter Andras, a anunțat, marți, că a retras propunerea de program-pilot al Ministerului Culturii referitor la realizarea unor rapoarte zilnice privind evidența timpului de muncă în instituțiile publice de spectacol sau concert, precizând că vor fi căutate alte soluții, deoarece problema rămâne.
2
Local
În prealabil, proprietarii vizați vor primi o somație însoțită de o fișă de evaluare, document în care sunt detaliate problemele identificate la nivelul fiecărei clădiri sau al fiecărui teren. Imobilele și terenurile din municipiu, aflate în proprietate privată, cu grad accentuat de degradare
3
România
Instanța supremă, condusă de Lia Savonea, a solicitat marți Curții Constituționale să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară în legătură cu proiectul Guvernului de modificare a pensiilor speciale ale magistraților.
1
ARADON Sport local
ŞIRIA. Penultima etapă zonală din Campionatul Judeţean de futsal, ediţia 2026, s-a desfăşurat duminică în sala de sport din Şiria.