ILTEU. O femeie în vârstă de 35 de ani, din Timișoara a ajuns la Spitalul Județean Arad în urma unui incident rutier produs duminică, în jurul amiezii pe DN 7, în localitatea Ilteu.
ILTEU. O femeie în vârstă de 34 de ani a fost găsită moartă în pat. Tânăra, care era din Deva, locuia în gazdă, într-o casă din Ilteu. Proprietara locuinţei a fost cea care a descoperit trupul neînsufleţit al femeii şi a sunat la 112.
O femeie a fost grav rănită, iar o alta a decedat dupa ce maşina în care se aflau a lovit un cap de pod, iar apoi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
ILTEU. Accident duminică dimineaţa în jurul orei 7.30, pe DN 7, în localitatea Ilteu. Şoferul unei autoutilitare marca Volvo, un cetăţean turc în vârstă de 56 de ani, a pătruns pe contrasens unde a lovit un autoturism Mercedes condus de un cetăţean cipriot în vârstă de 45 de ani.
ARAD. Conform unei informări făcute, în această dimineață, de Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, un grav accident de circulație a avut loc pe DN7, între Arad și Deva. Două persoane și-au pierdut viața în urma unei coliziuni frontale dintre un autotren şi un autoturism.
Local
Conferința Asociației Consorțiului Universităților Private din România și Republica Moldova.
Mapamond
Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.
România
Stația meteorologică Miercurea-Ciuc a înregistrat duminică dimineață cea mai scăzută temperatură din țară, de minus 10,5 grade Celsius, valoare situată sub media perioadei, dar care nu reprezintă un record pentru această dată, arată datele furnizate AGERPRES de Paul Cioban, meteorolog de serviciu la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.
Local
MOCREA. Un incendiu a izbucnit duminică, în jurul orei 11:00, la o anexă gospodărească din localitatea Mocrea.
România
HUNEDOARA. Un turist și-a pierdut viața, după ce a alunecat pe o porțiune cu gheață din Masivul Retezat, bărbatul fiind căutat, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, de echipe ale Serviciului Salvamont Hunedoara, în cadrul unei acțiuni de salvare în care acestea s-au folosit de un câine de urmă și de o dronă cu termoviziune.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.