aradon.ro Web analytics


ARAD. Şi Primăria Arad se gândeşte la sisteme fotovoltaice. Studiul de fezabilitate „Extinderea sistemului de iluminat public din municipiul Arad cu implementarea soluţiilor de alimentare cu energie electrică din sisteme fotovoltaice” indică faptul că Primăria va cheltui 10,5 milioane de euro (!) pentru a extinde iluminat pe centura oraşului, pe viitoarea alee de biciclişti şi în locurile de joacă din cartiere.

ŞICULA. Administraţia locală din Şicula a ţinut deja licitaţia în urma căreia întreg iluminatul public al comunei va fi modernizat. Practic, vor fi plătiţi 241.000 de euro plus TVA, care vor putea fi achitaţi în tranşe în patru ani de zile, unei societăţi care va monta 1.147 de corpuri de iluminat cu tot cu suport.

ARAD. Risipa este la ea acasă, când vine vorba despre energia consumată cu asigurarea iluminatului public. Dacă la redacţie am primit nenumărate sesizări privind lipsa iluminatului public pe timp de noapte, în special în Grădişte şi în Micălaca, astăzi, aproape toată zona centrală a fost... inundată şi de lumină artificială.

ARADON Sport local

Medalii pentru CSŞ Gloria Arad la Cupa Timișoara
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.

Mapamond

Incident armat în centrul Cracoviei: Cel puțin cinci persoane au fost ucise și zece rănite. Agresorul a fost prins
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.

Local

Înscrieri la Revelionul Pensionarilor
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.

Local

54 de bilete de tratament în penultima serie din 2026
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.

Local

Eli Lăslean, diagnosticată cu cancer la sân
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!” 2

Evenimente

Regal Vienez, pe 6 decembrie, la Filarmonică
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.

Evenimente

„Colindul Sfânt şi bun”, în 29 noiembrie
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet. 3

Evenimente

Părintele Constantin Necula vine la Şiria
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”. 2

Local

Ce se întâmplă pe strada Horia? De ce se pun ţevi vechi?
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile. 5

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.