Poliţiştii oraşului Nădlac au fost sesizaţi de către un bărbat despre faptul că în noaptea de 11 spre 12 august, persoane necunoscute ar fi sustras dintr-un parc, de pe raza oraşului, două corpuri de iluminat fotovoltaice, cauzând astfel un prejudiciu în valoare de aproximativ 2.200 de lei.
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Sevil Shhaideh, a semnat contractul pentru finanţarea proiectului „Iluminat public cu LED în Municipiul Arad”, proiect ce va fi derulat prin Programul de cooperare elveţiano-român.
Aradul câştigă bani pentru kilometri întregi de iluminat, în urma fluctuaţiei cursului de schimb a francului elveţian.
Studiu pentru iluminat public cu panouri fotovoltaice, aprobat de aleşii municipali.
S-au făcut primii paşi pentru iluminatul arhitectural al Bisericii Roşii, al clădirii Colegiului Moise Nicoară şi al Podului Traian.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2
Local
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
5
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.