ARAD. Accidentul de pe centura municipiului, parte din DN 7, a fost surprins de camerele video ale unei benzinării aflate în zonă.
Cele mai importante evenimente care au avut loc în ultimele şapte zile în municipiul şi judeţul Arad, surprinse de www.aradon.ro.
Le vedeți în fiecare zi, poate le admirați sau doar treceți pe lângă ele. Sunt clădiri și străzi din Arad care, în urmă cu sute de ani, arătau cu totul altfel decât acum. Vă propunem un test prin care puteți să vă verificați cunoștințele legate de Aradul de altădată. Recunoașteți imaginile? Alegeți răspunsul corect.
ARAD. Arădenii din cartierul Alfa, care s-au trezit azi-dimineață ceva mai devreme (înainte de ora 8) au avut parte nu numai de bucuria de-a vedea un soare strălucitor (care părea să anunțe o zi frumoasă), dar și de un peisaj încântător pe bolta cerească: un curcubeu uriaș, care parcă se sprijinea, ca o cupolă, pe blocuri. Ba, mai mult, la un moment dat, peste blocul 52 a apărut și un curcubeu mai mititel.
Arad. Nici 30 de minute de furtună cu ploaie torenţială iar bilanţul din municipiu e cât se poate de tragic. Copaci căzuţi pe maşini, pe tramvaie, pe străzi, circulaţie blocată, ţigle smulse de pe acoperişuri, un acoperiş de bloc, reabilitat de nici trei luni, căzut pe trotuar, străzi sub ape şi apă în curţi şi grădini.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2