Mai mulţi copii din case de tip familial au împărţit daruri unor familii nevoiaşe din Arad.
Camelia Dogaru (şef administraţie adj. colectare contribuabili mijlocii în cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Arad) şi soţul ei au fost internaţi într-un spital din Ljubljana cu răni uşoare.
Află unde sunt titulari protagoniştii acestui scandal și ce funcții au avut de-a lungul carierei.
România
Doi judecători din completul de la Tribunalul București, care are pe rol dosarul de propagandă legionară al lui Călin Georgescu, nu au reușit să cadă vineri de acord dacă se începe judecata pe fond sau trimit cauza înapoi la Parchet.
România
Consiliul Concurenței a anunțat declanșarea unei investigații privind un posibil abuz de poziție dominantă al CFR SA, compania națională care administrează infrastructura feroviară electrificată din România.
România
Prim-ministrul Ilie Bolojan a afirmat, vineri, în cadrul Consiliului Național Tripartit, că măsurile cuprinse în proiectele de lege privind reforma administrativă și relansarea economică vor fi adoptate simultan, întrucât aplicarea reformei administrative va crea spațiul fiscal necesar pentru implementarea soluțiilor de relansare economică.
1
Mapamond
Un oficial militar rus de rang înalt, locotenent-generalul Vladimir Alekseiev, a fost transportat de urgență la spital după ce a fost împușcat vineri într-un imobil rezidențial din sud-vestul Moscovei, a relatat presa de stat, citând anchetatori, conform Reuters și AFP.