UPDATE: Cele două persoane au fost găsite de echipajele ISU Arad la 30 de minute de la efectuarea apelului la 112. Pompierii i-au găsit pe cei doi, în autoturism, în câmp, la trei kilometri înainte de podul de podul de pontoane de la Trei Insule. Mașina în care se aflau cei doi a rămas împotmolită în noroi ( care ajungea până la nivelul ușilor autovehiculului). Pompierii urmează să intervină și să scoată mașina din noroi.
Local
Mai multe tentative de fraudă prin email sub identitatea unor bănci din România au fost raportate la DNSC.
ARADON Sport local
ARAD. Sala Sporturilor Victoria din oraşul nostru va deveni, în perioada 1–4 octombrie, scena uneia dintre competițiile importante dedicate tinerei generații de gimnaste ritmice din România - Campionatul Național pentru Junioare II, III și IV.
România
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri.
ARADON Sport local
Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.