Proiectul privind stabilirea taxelor şi a impozitelor locale pe 2015 va fi supus, miercuri, la vot.
Proiectul privind taxele şi impozitele locale din 2015 nu a ajuns încă la vot şi, ca atare, dările anului în curs nu pot fi plătite.
Direcţia Venituri a Primăriei a somat public aproape 1.500 de persoane juridice să îşi plătească datoriile la bugetul local.
Taxele şi impozitele locale pe anul viitor vor rămâne la acelaşi nivel ca şi în 2014. Primăria a afişat proiectul la transparenţă.
Primăria a încasat mai mult de trei sferturi din cât estima din impozite şi taxe locale. De astăzi se plătesc majorări.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA nu vrea să pună presiune pe elevii săi, chiar dacă echipa a urcat pe locul 6.
UT Arad
A. Roman a adus trei puncte mari, cu o rachetă din lovitură liberă. Arădenii, pe loc de play-off.
Local
Colegiul Național „Vasile Goldiș” Arad a găzduit prima ediție a evenimentului Career Day, un demers amplu prin care elevii au avut ocazia să intre în dialog direct cu profesioniști din multiple domenii – de la educație, medicină și inginerie, până la drept, IT și ordine publică.
Mapamond
Statele UE și-au adoptat luni poziția asupra unei legi europene menite să accelereze și să simplifice procedurile pentru returnarea persoanelor aflate ilegal în alte state membre, permițându-le între altele statelor membre să înființeze centre de returnare în țările terțe.
Local
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au depistat într-un microbuz condus de un cetățean bulgar peste 54.000 de țigarete ascunse în diverse compartimente ale mijlocului de transport.
Local
Offroaderii arădeni care duc Crăciunul în satele uitate din județ îi invită pe arădenii care vor să contribuie la această expediție să susțină financiar demersul lor.
1