Deputatul Lucian Riviș Tipei atrage din nou atenția asupra „bramburelii” în care se scaldă guvernul USL, mai ales atunci când vine vorba de creșterea veniturilor la bugetul de stat. El arată cu degetul spre USL, care „ a acuzat în permanență guvernul Boc că a crescut nejustificat taxele și impozitele, dar a propus acum altele”.
Doar jumătate dintre beneficiarii de prestaţii sociale cărora le-a fost suspendată plata din cauza neachitării obligaţiilor la bugetul local, şi-au rezolvat problema. Adică şi-au achitat taxele şi impozitele restante, au dovedit că au plătit, ceea ce a condus la reluarea plăţii drepturilor cuvenite.
ARAD. Veşti bune pentru agricultorii din judeţul Arad. Prefectul Călin Bibarţ anunţă decizia de neimpozitare a utilajelor agricole.
ARAD. Arădenii primesc înapoi de la bugetul statului, în medie, 55 la sută din totalul sumelor pe care le virează.
ARAD. Aproximativ 10% dintre beneficiarii a trei categorii de prestaţii sociale vor rămâne fără bani în următoarele cinci luni, pentru că nu şi-au plătit impozitele pe 2011.
Local
Peste 4.300 de infracțiuni au fost sesizate în primele opt luni la Arad. Creșteri importante au fost semnalate în cazul violenței domestice
Local
ARAD. În vederea executării lucrărilor de întreținere și reparații, respectiv asfaltarea părții carosabile, în perioada 28 septembrie 2026, ora 07:00 – 28 octombrie 2026, ora 19:00, circulația rutieră va fi închisă pe strada Nicolae Titulescu, pe tronsonul cuprins între strada Cornel Radu și strada Vasile Lucaciu.
Local
Doar una din cele trei creșe construite în ultimul an în județul Arad, prin programul guvernamental „Sfânta Ana”, funcționează în prezent, pentru că două nu au încă nici personal didactic sau nedidactic și nu sunt racordate la rețeaua de electricitate.
Local
Producția de porumb în județul Arad va fi una dintre cele mai mici din ultimele trei decenii, la finalul campaniei de recoltare, pe fondul secetei pronunțate din acest an, în timp ce aproximativ 3.000 de fermieri solicită despăgubiri pentru culturile de primăvară calamitate.
România
Discuțiile pe noul program de guvernare vor continua, rezultatul final al negocierilor urmând să fie prezentat în perioada următoare, a declarat președintele UDMR, Kelemen Hunor, miercuri, la finalul unei întâlniri cu premierul desemnat, Siegfried Mureșan, la care au participat grupurile parlamentare reunite ale Uniunii.
ARADON Sport local
Două dintre echipele arădene de Liga a III-a au făcut spectacol în „intermediară”.