Arădenii conştiincioşi, dornici să scape încă din primele zile ale noului an de povara dărilor la stat mai au de aşteptat niţel. Primăria Municipiului Arad va da startul la încasarea taxelor şi impozitelor locale pe 2016 de-abia pe 18 ianuarie. Până atunci, arădenii pot plăti la Direcţia Venituri doar taxe curente, gen înmatriculări, amenzi etc.
România
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu a distrus România, a finanțat modernizarea ei, iar reformele nu se fac pentru interese de moment, ci se fac pentru ca statul să fie mai echitabil, mai eficient și mai aproape de oameni, a declarat, sâmbătă, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, într-o postare pe Facebook.
România
Consumatorii de energie electrică pot avea, de acum înainte, un rol mai activ în echilibrarea sistemului energetic.
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.