ARAD. Falcă a amintit de împrumutul luat de la bancă pentru casă, mai exact pentru plata diferenţei cerută de patronii Elecon - 20.000 euro, în timp ce Radu Vasil s-a străduit să demonstreze faptul că evaluarea casei de pe I.L. Caragiale, cerută de Elecon, anterior schimbului de locuinţe, este "complet eronată, pentru că s-a înmulţit suprafaţa curţii cu spaţiul".
ARAD - Compania de Apă se împrumută cu
aproape 14 milioane euro pentru a cofinanţa un
proiect.
ARAD - CJA se aşteaptă să primească
între 3 şi 50 de oferte de la bănci pentru
creditul de 17 milioane euro.
ARAD - Consiliul Judeţean vrea să se
împrumute cu 26,9 milioane de euro pentru a
finanţa trei proiecte.
ARAD - Primăria Arad se vede nevoită să
scoată 2 milioane de lei din rezerve pentru a acoperi
lucrările de pe centru.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a discutat sâmbătă, în Serbia, un aliat tradițional al Moscovei, cu omologul său Aleksandar Vucic despre energie, securitate și Uniunea Europeană, în contextul în care Ucraina încearcă să își consolideze sprijinul internațional pe fondul intensificării atacurilor rusești, informează EFE.
Mapamond
Iranul a condiționat sâmbătă redeschiderea Strâmtorii Ormuz de acordarea unor compensații din partea Statelor Unite pentru presupuse încălcări ale memorandumului de înțelegere convenit în iunie, în timp ce Republica Islamică și Omanul avansează în negocierile pentru stabilirea unei noi rute de navigație pe această cale navigabilă strategică, informează EFE.
Mapamond
Kievul și Bruxelles-ul încearcă să atragă Tbilisi într-un nou conflict armat cu Rusia, a declarat sâmbătă Ministerul rus de Externe, cu ocazia marcării războiului din 2008 din Georgia și a tensiunilor nerezolvate dintre statul georgian și republicile separatiste Abhazia și Osetia de Sud, informează EFE.
2
UT Arad
Noul portar al UTA-ei, Marcio Rosa, a semnat astăzi contractul cu clubul arădean și vorbește despre primele impresii după sosirea la Arad, motivele pentru care a ales UTA, experiența de la Campionatul Mondial și obiectivele sale în România.
1
România
Ministerul Apărării Naționale (MAp) precizează, în legătură cu explozia produsă pe teritoriul Bulgariei sâmbătă, în jurul orei 8:20, în proximitatea frontierei cu România, că sistemele de supraveghere radar ale sale nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian românesc către Bulgaria.
Local
Compania de Transport Public Arad continuă să își „înnoiască” parcul auto cu autobuze rulate, cumpărate de pe piața second-hand.
3