ARAD. Laboratorul DSVSA este autorizat ca laborator de referinţă pentru zona de vest a ţării.
ARAD. Sediul nou al Direcţiei Sanitar Veterinare din Arad a fost plin ochi de oameni politici ai puterii, directori de deconcentrate, şefi ai altor direcţii din ţară cu ocazia inaugurării noii locaţii , cea de pe strada Liviu Rebreanu (în cartierul Confecţii).
ARAD. Premierul Boc şi ministrul Boagiu au testat sâmbătă la amiază autostrada Arad-Timişoara şi centura cu un pahar cu apă. Apoi au dea simbolic drumul la circulaţie pe cele două tronsoane.
ARAD. Startul sărbătorilor organizate de Ziua Naţională s-a dat pe strada Meţianu, odată cu inaugurarea sistemului de iluminat festiv.
CURTICI. Autorităţile judeţene s-au aflat într-o vizită de lucru în localităţile Şofronea şi Curtici, unde au participat la inaugurarea oficială a drumului care leagă municipiul Arad de oraşul mai sus menţionat. După ce au împărţit drumul în două tronsoane, cei de la Consiliul Judeţean Arad (CJA) au început modernizarea părţii carosabile. Primul tronson a fost finalizat în luna iunie a acestui an, iar acum toată şoseaua dintre Arad şi Curtici este nou-nouţă.
ARADON Sport local
FCC UAV Arad s-a impus fără probleme în ultima etapă a sezonului regulat, cu „lanterna roșie”.
Mapamond
Rusia a șantajat rude ale unor prizonieri de război ucraineni pentru a înregistra pe numele lor terminale Starlink pe care armata rusă să le poată utiliza pentru a îmbunătăți comunicațiile între unitățile sale și a putea să-și dirijeze dronele, au denunțat marți autoritățile de la Kiev, citate de EFE.
1
Evenimente
ARAD. Cu prilejul Zilei Europene a Numărului de Urgență 112, miercuri, 11 februarie, începând cu ora 18:00, mai multe obiective din municipiu vor fi iluminate în culoarea roșie: Palatul Administrativ, pasarela pietonală către Ștrandul Neptun și noul pod hobanat peste râul Mureș.
Local
Refuzul confirmării mandatului a venit la finele lui 2023 și a fost justificat de Ministerul Educației prin existența unor sancțiuni aplicate anterior pentru plagiat.
3
Local
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, arhiepiscopul Aradului, a împlinit 50 de ani de arhierie.
1
Local
ŞIRIA. „Astăzi este o zi cu o profundă încărcătură emoțională pentru mine și pentru Comuna Șiria” – a anunţat, luni, pe Facebook, Valentin Bot, primarul localităţii.
1
UT Arad
ARAD. UTA a pierdut ultimele două meciuri din campionat, iar Adrian Mihalcea spune că ele au schimbat, cumva, drumul echipei. E clar, ne îndreptăm spre play-out, nu play-off.
1
România
Ministrul Culturii, Demeter Andras, a anunțat, marți, că a retras propunerea de program-pilot al Ministerului Culturii referitor la realizarea unor rapoarte zilnice privind evidența timpului de muncă în instituțiile publice de spectacol sau concert, precizând că vor fi căutate alte soluții, deoarece problema rămâne.
3