Un tânăr de 20 de ani, din Chereluș, a furat un autoturism pe care l-a condus, fără a avea permis auto, iar apoi a intrat cu autovehiculul într-un șanț de pe marginea drumului. În încercarea de a-și ascunde urmele, tânărul a incendiat autovehiculul. Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului, la fața locului nefiind găsită vreo persoană, doar mașina în flăcări, într-un șanț de pe marginea drumului. Astfel au fost anunțați polițiștii.
Ştiri sportive
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a câștigat turneul Transylvania Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari și găzduit de BTarena din Cluj-Napoca, după ce a învins-o pe britanica Emma Răducanu cu 6-0, 6-2, în finala desfășurată sâmbătă.
UT Arad
UTA s-a poticnit acolo unde ne așteptam mai puțin. A. Roman și Odada au îngropat speranțele noastre, după greșeli copilărești cu FK Csikszereda.
3
Local
Un bărbat care, după ce și-a lovit victima, plecat cu telefonul acesteia și cu portofelul în care se aflau 100 de lei, a fost arestat preventiv.
Local
IPJ Arad anunță organizarea unui concurs pentru dobândirea calității de detectiv particular.
ARADON Sport local
Arădencele au câștigat ultima deplasare din sezonul regulat, conducând și la 30 de puncte.