Pompierii arădeni au fost solicitați, în weekend, să intervină pentru stingerea a trei incendii, toate la case particulare, produse în municipiul Arad și comuna Sintea Mare. Incendiile nu s-au soldat cu victime, doar cu pagube materiale, fiind stinse prin intervenţia rapidă a subunităţilor, fără a se propaga la alte construcţii învecinate.
Șapte incendii în două zile – 27 și 28 iunie – au avut de stins pompierii arădeni. Din cele șapte incendii, trei au fost pe strada Mărului. În incendii au ars și până la 3 hectare de vegetație uscată, însă pompierii au fost chemați și la incendii de resturi menajere. Cauzele acestor incendii? Țigară aprinsă aruncată la întâmplare sau focul pus intenționat.
Mapamond
Guvernul comunist din Cuba a decis vineri o serie de măsuri prin care încearcă să continue activitatea economică în ciuda embargoului petrolier impus tot mai strict de Statele Unite, după ce au preluat controlul asupra livrărilor de ţiţei din Venezuela, semnalează AFP şi dpa.
Ştiri sportive
Sâmbătă s-au dat primele cinci titluri la Jocurile Olimpice de iarnă 2026, de la Milano-Cortina, campionii câștigând în premieră medalia olimpică de aur. Elvețianul von Allmen a luat primul titlu pus în joc, la coborâre. Italia, Japonia și Norvegia au câte o medalie din fiecare metal.
România
România își asumă o responsabilitate strategică în calitate de cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană și are misiunea de a crește producția pentru a scădea prețurile acasă și a contribui la protejarea regiunii împotriva utilizării prețurilor la energie ca armă de șantaj politic, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu.
1
Ştiri sportive
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a câștigat turneul Transylvania Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari și găzduit de BTarena din Cluj-Napoca, după ce a învins-o pe britanica Emma Răducanu cu 6-0, 6-2, în finala desfășurată sâmbătă.
UT Arad
UTA s-a poticnit acolo unde ne așteptam mai puțin. A. Roman și Odada au îngropat speranțele noastre, după greșeli copilărești cu FK Csikszereda.
3
Local
Un bărbat care, după ce și-a lovit victima, plecat cu telefonul acesteia și cu portofelul în care se aflau 100 de lei, a fost arestat preventiv.