PETRIŞ.400 de metri cubi de material lemnos au ars timp de 6 ore în localitatea Petriş.
SÂNTANA.Incendiu la o casă particulară din Sântana. Trei anexe şi un acoperiş au fost făcute scrum în urma unui incendiu violent. Pompierii s-au luptat timp de două ore cu flăcările.
Pompierii arădeni s-au luptat cu mai multe incendii de vegetaţie uscată care au cuprins, în total, 52 de hectare.
ARAD. Ghinion teribil pentru un locuitor al cartierului Gai, care locuieşte pe strada Nouă. Casa acestuia a fost mistuită de un incendiu pornit chiar de către proprietar.
Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad a convocat şefii benzinăriilor la o întâlnire.
România
Înalta Curte de Casație și Justiție reia joi procesul pe care l-a câștigat în primă instanță cu Guvernul și Ministerul Finanțelor pentru neplata unor drepturi salariale restante către magistrați, apărute ca urmare a unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a ridicat posibilitatea unei reduceri suplimentare a trupelor americane din Europa, legând orice astfel de decizie de un posibil acord privind viitorul Groenlandei, transmite joi dpa.
1
Mapamond
Rusia reprezintă „o amenințare pe termen lung” la adresa securității și stabilității euroatlantice, se arată în Declarația comună a liderilor NATO reuniți la Ankara.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri că în momentul de față cele două propuneri de premier, Sorin Grindeanu și Siegfried Mureșan, nu au șanse să strângă o majoritate parlamentară.
5
Mapamond
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că summitul de la Ankara, încheiat miercuri după-amiază, a produs un „sentiment imens de unitate”, la câteva ore după ce președintele american, Donald Trump, a dispus tăierea relațiilor comerciale cu Spania și și-a reiterat revendicările privitoare la Groenlanda.
2
Local
Ministerul Sănătății pregătește deblocarea angajărilor: Spitalul Județean a solicitat 190 de posturi
Doar în ultimele șase luni, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad au plecat 48 de angajați, printre care: un medic, 16 asistenți medicali, 16 infirmieri și opt brancardieri.
3