Incendiul a avut loc miercuri seara, în jurul orei 23:30. Pompierii au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea focului. O cameră a casei precum și bunurile aflate în interior - corpuri de mobilă - au fost afectate de flăcări. Nu este pentru prima dată când persoane necunoscute provoacă un incendiu în imobilul părăsit de pe strada Iakob Cardoș.
O ghenă de gunoi amplasată în interiorul scării unui bloc de pe strada Predeal, din Vlaicu, a luat foc. Mai exact, incendiul se manifestă în toboganul ghenei de gunoi, potrivit informațiilor primite de la fața locului. Fumul dens a pătruns în interiorul blocului, până la etajele superioare. ISU Arad și Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Arad au trimis mai multe autospeciale la fața locului.
Local
Toată linia de aprovizionare a traficanților de țigări din zona Fortuna, din cartierul Aurel Vlaicu, a fost „lovită” de polițiștii arădeni și jandarmii timișeni, luni dimineață.
3
Local
Directorul Companiei de Apă Arad vorbește despre lucrări, investiții și calitatea apei din județul nostru.
8
România
Rezultatele extragerilor din data de 15-02-2026 sunt următoarele:
Local
Doi bărbați au fost reținuți de polițiști, fiind depistați în timp ce conduceau băuți, dar și fără permis.
UT Arad
Jucătorul care a marcat golul de trei puncte cu FC Botoșani a dezvăluit că FC Noah nu a vrut să-l lase să joace.
1
Local
ARAD. Duminică, în jurul orei 12:00, pompierii arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă situată pe strada Alexandru Odobescu din municipiu.