S-au emis 4.500 de notificări pentru plata contribuţiilor pentru veniturile din închirieri.
Descopera mai mult atunci cand calatoresti cu inchirieri masini, nu trebuie sa fii limitat de atractiile listate pe o brosura, exploreaza ceea ce vrei tu.
ARAD - Aradul rămâne un oraş de lux în ceea ce priveşte preţul locuinţelor, care se menţine încă la valorile din 2008.
ARAD - Spitalul Clinic Judeţean vede salvarea în închirierea unor spaţii din unitate.
România
Un caz grav de neglijare a unui minor a ieșit la iveală în județul Maramureș, după ce o fetiță de doar doi ani și șapte luni a fost filmată fumând o țigară electronică, în brațele surorii sale adolescente.
Local
În momentul sosirii echipajelor la locul intervenției, incendiul se manifesta la rumegușul din interiorul depozitului pe o suprafață de aproximativ 100 mp.
Mapamond
Un tren suburban a lovit marți un zid de sprijin prăbușit peste șine în provincia Barcelona, făcând mai mulți răniți, a anunțat Protecția Civilă a regiunii Catalonia, în nord-estul Spaniei, relatează AFP.
Local
Femeia de 24 de ani, din Timișoara, se afla "într-o stare de tulburare". Negociatorii IPJ Arad au reușit să o facă să se răzgândească. Tânăra a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital.
România
Ținta de deficit bugetar pentru anul 2026 este spre 6%, a anunțat, marți, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o conferință de presă.
1
Local
Președintele Nicușor Dan a salutat, marți, inițiativa președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, de promovare a păcii și securității internaționale și a anunțat că a demarat „un aprofundat proces de analiză a conținutului și implicațiilor Cartei Board of Peace” pentru „stabilirea gradului de compatibilitate a noii inițiative cu obligațiile existente ale statului român”.
3
Local
În culori deosebite de roșu, roz, violet şi verde, a fost vizibilă în noaptea de luni spre marți în județul Arad.
1
ARADON Sport local
Primul cantonament în stațiune a aparținut grupelor 2013-2015. La Hotel Parc au avut de toate.