Fostul prim-ministru al Pakistanului, Imran Khan, a fost găsit vinovat de corupţie de un judecător, sâmbătă, şi condamnat la trei ani de închisoare cu executare într-o speţă privind cadourile pe care le-ar fi primit şi vândut ilegal pe când era şef al executivului, a anunţat televiziunea de stat, citată de AFP. Potrivit avocatului său, Khan a fost deja arestat, scrie Reuters.
Mapamond
Infecția cu hantavirus „nu este un nou COVID-19”, au declarat reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), informează luni AFP.
Mapamond
Continuarea blocării transporturilor de îngrășăminte în strâmtoarea Ormuz riscă să declanșeze în câteva săptămâni o „criză umanitară majoră”, a declarat luni, pentru AFP, șeful unui grup de lucru al ONU care vizează reluarea tranzitului acestei mărfi cruciale.