Legitimă apărare! Adrian Lile, fostul şef al Poliţiei Rutiere Arad, a spus pentru Jurnal Arădean/Aradon că, în ceea ce priveşte incidentul, consideră că s-a aflat în legitimă apărare. A îndreptat pistolul spre celălalt protagonist al incidentului, doar în momentul în care aceasta a fost singura soluție pentru a-i opri pe câini și pe stăpânul acestora să-l atace.
Stafful de campanie al PDL acuză că o maşină ar fi intenţionat să intre în cei prezenţi la Moneasa pentru campanie dar şi faptul că Poliţia nu a intervenit.
Arad. În rândurile de mai jos, puteți citi comunicatul de presă remis de conducerea Galleria Mall din Arad în urma incidentului petrecut în dimineața zilei de 8 septembrie, cand o parte din tavanul fals s-a desprins si a cazut, incident care din fericire s-a soldat fără victime.
Local
Vizitatorii Băilor Lipova și-au exprimat nemulțumirea față de faptul că fântâna publică la care ar trebui să curgă permanent apă minerală stă închisă de câteva luni.
Local
PET-urile colectate prin munca în folosul comunității au fost „transformate” în hrană pentru câinii din Adăpostul Public Arad.
Local
Deputatul PNL Arad, Răzvan Cadar, atrage atenția că „fiecare zi fără guvern are costuri pentru România și pentru fiecare român”.