ARAD. Aşa cum s-a stabilit încă de acum doi ani, fostul Centru pentru copiii HIV seropozitivi („Casa Izvor”) de pe strada Independenţei din Bujac se va transforma în grădiniţă. Primăria Arad a iniţiat, acum, o licitaţie publică pentru atribuirea lucrărilor de refuncţionalizare a clădirii, pentru care e dispusă să plătească nu mai puţin de 947.388 lei din fonduri bugetare.
ARAD. Mai mulţi arădeni s-au adunat, ca de obicei, de 9 Mai, în Piaţa Avram Iancu, pentru a participa la manifestările organizate de către autorităţi. S-a marcat ziua de 9 mai – Ziua obţinerii Independenţei de Stat a României şi, mai nou, Ziua Uniunii Europene precum şi a Comemorării şi Reconcilierii între popoarele combatante în cel de-al doilea război mondial.
ARAD. Ca în fiecare an, pe data de 09 mai arădenii sunt chemaţi să participe în număr cât mai mare la manifestările organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Uniunii Europene precum şi Zilei Comemorării şi Reconcilierii din data de 09.05.2013 – Piaţa Avram Iancu.
Mapamond
Grupul auto german Volkswagen a demarat o operațiune de rechemare în service pentru aproape 72.700 de vehicule electrice, din cauza unor baterii defecte, arată datele publicate marți de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite DPA.
România
NATO va desfășura resurse suplimentare în Marea Neagră în urma unei serii de atacuri cu drone împotriva navelor comerciale, a anunțat marți o purtătoare de cuvânt a Alianței Nord-Atlantice, conform AFP și Reuters.
România
Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus marți seară jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Nicușor Dan.
Local
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei de prevenire și instituțiile partenere, au marcat data de 18 octombrie - Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.
Local
Peste 1.300 de paciente au beneficiat, de la începutul anului, de ecografii mamare și mamografii la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. În luna dedicată conștientizării cancerului de sân, medicii atrag atenția asupra importanței controalelor preventive și a depistării precoce a bolii.
România
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat marți că se va apuca „imediat de treabă”, în cursul serii urmând să aibă loc prima ședință de guvern.
Local
Peste 475 de tone de deșeuri au fost descoperite de polițiști și comisarii Gărzii de Mediu în municipiul Arad, pe o proprietate de pe strada Dumbrava Roșie.
1
Evenimente
Palatul Cultural va găzdui, sâmbătă, 24 octombrie, Balul Comunității Arădene, un eveniment dedicat recunoașterii excelenței și promovării valorilor culturale și umane. Printre invitații de marcă se numără criticul de artă Radu Varia și cosmonautul Dumitru Prunariu. Seara va include și un program artistic special, intitulat „Simfonia Dorului Românesc”.