Dacia pare sa primeasca destula atentie in ultima vreme. V-am prezentat recent o versiune de curse a deja celebrului Logan, o versiune care arata extrem de bine si care beneficiaza de foarte multi cai putere.
Cei de la uzina Dacia din Mioveni vor avea concurenta incepand cu acest an. Ei vor "concura" cu fabrica Renault din Chennai.
DOHA. Schimbare de program pentru tenismenul Marius Copil. Arădeanul va începe sezonul în Qatar, renunţând la participarea în cadrul turneului de la Chennai (India), aşa cum a anunţat iniţial.
HYDERABAD. Bernadett Balint a fost eliminată rapid din lupta pentru medalii la CM de tenis de masă pentru juniori din India, însă prezenţa la această competiţie este o performanţă pentru sportiva legitimată la CSM Arad.
HYDERABAD. Arădeanca Bernadett Balint (16 ani) s-a calificat pe tabloul principal al probei de simplu a Campionatului Mondial de tenis de masă pentru juniori din India.
Mapamond
Comuniștii ruși au declarat joi că la alegerile legislative în regiunea Krasnodar (sud), unde partidul Kremlinului, Rusia Unită, a câștigat majoritatea, ca și în restul țării, „le-au fost furate aproape jumătate de milion de voturi”, relatează EFE.
Local
Prof. Univ. dr. Lavinia Betea pleacă în „turneu” în trei localități idn județ, cu „Medalion Valentin Voicilă. Istoria comunismului - Adevăr, propagandă și Fake-News”.
Local
Șapte cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul Schengen au fost depistați de polițiștii de frontieră
Local
Jandarmii arădeni au avut zeci de misiuni pentru siguranța competițiilor sportive în sezonul 2025-2026.
Local
Noaptea Bibliotecii Arădene revine la Arad. Spectacol, poezie, concerte și ateliere până târziu în noapte.
Local
Zona istorică a orașului Sântana, care include trei parcuri, va fi modernizată în următorii doi ani printr-un proiect cu o finanțare totală de 19,5 milioane de lei, cea mai mare parte a sumei provenind de la Uniunea Europeană.
Local
În vârstă de 19 ani, Georgiana Gligor se pregăteşte să cucerească scena internațională, țintind coroana Princess of Universe 2026.
România
Premierul desemnat, Siegfried Mureşan, a declarat joi că una dintre măsurile din programul său de guvernare este înfiinţarea unei singure Poliţii naţionale, respectiv un singur tip de poliţist pe tot teritoriul României, şi un singur punct de lucru al statului cu cetăţeanul, indiferent dacă are nevoie să-şi reînnoiască buletinul, să înmatriculeze un autoturism sau să îşi facă paşaport.