INEU. O companie germană a inaugurat, la Ineu, o fabrică de mecanisme şi sisteme de rabateri pentru mobilă, asigurând 50 de locuri de muncă, iar în anii următori, când vor fi funcţionale încă două hale, vor mai fi alte 100 de locuri de muncă. Investiţia se ridică la 1,5 milioane de euro.
Pâncota a reușit să salveze un punct, în minutul 92 al meciului de la Ineu și rămâne în fruntea clasamentului.
INEU. Chiar dacă şi-a îndeplinit obiectivul în acest sezon, accederea în play-off-ul eşalonului fotbalistic cu numărul trei, antrenorul Adrian Abrudean a fost demis de la CS Ineu. Înlocuitorul său, Marius Ciubăncan, n-a rezistat decât...o etapă.
INEU. Un copil de 8 ani a fost victimă a unui accident rutier produs pe centura Ineului şi a fost transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul Județean Arad. Accidentul a avut loc luni seara, în jurul orei 19.00.
INEU. Fără antrenorul Adrian Abrudean, demis în săptămâna jocului, şi în lipsa unui obiectiv, ineuanii par a fi mai puţin concentraţi la jocurile din play-off-ul Ligii III. Dovadă: al treilea eşec consecutiv. Cel din urmă, a venit sâmbătă, în faţa proprilor suporteri.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri că propunerile pentru șefii marilor parchete nu aparțin PSD și că și-a format propria opinie despre candidați în urma discuțiilor purtate cu zeci de procurori.
Mapamond
O traficantă de droguri, supranumită „Regina ketaminei”, a fost condamnată miercuri la 15 ani de închisoare în legătură cu supradoza care i-a fost fatală unui star din serialul TV „Friends”, Matthew Perry, inclusiv pentru rolul pe care ea l-a jucat în furnizarea dozei ce conținea acest anestezic puternic care l-a ucis pe actor, informează Reuters.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri că, în prezent, nu există probleme de aprovizionare cu combustibili pe piața românească. El a subliniat că intervențiile autorităților sunt menite să mențină piața competitivă și să asigure funcționarea corespunzătoare a lanțurilor de aprovizionare.
România
Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, că a semnat decretele pentru numirea șefilor marilor parchete.
Local
Sume inventate și umflate au fost aruncate în public de către două alese ale „galbenilor” arădeni.
3
UT Arad
ARAD. După victoria clară cu Metaloglobus, UTA a urcat pe primul loc în play-out și își propune să stea acolo cât mai mult. Sâmbătă, de la ora 17,15, pe arena „Francisc Neuman” sosește FC Botoșani, echipă cu un moral excelent, după victoria cu FCSB.
România
Incidentul extrem de violent a avut loc în cursul zilei de marți, 7 aprilie, în cartierul Între Lacuri din Cluj - Napoca.
2
Ştiri sportive
Ambasadorul Turciei la Bucureşti, Ozgur Kivanc Altan, a depus, miercuri seara, la Arena Naţională, o coroană de flori la catafalcul lui Mircea Lucescu, el declarând că poporul turc îl iubeşte şi îl respectă pe fostul selecţioner.
România
Sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a fost depus, miercuri, la Arena Naţională, suporterii şi iubitorii fotbalului putând să îi aducă un omagiu marelui antrenor până la ora 21:00, iar joi în intervalul 10:00 şi 20:00.
1