INEU. Un bărbat în vârstă de 84 de ani a dispărut din 9 martie 2013, din Ineu, iar familia nu dă de urma lui. Teodor Blidar a ieşit la o plimbare prin Ineu şi de atunci familia îl caută încontinuu.
LIPOVA. Pe stadionul şoimilor lipovani (terenul echipei Victoria fiind suspendat), CS Ineu a demonstrat încă odată că nimic nu-i poate sta în cale în drumul spre liga a III-a.
ARAD. Conform promisiunilor făcute, săptămâna trecută, de managerul Teodora Olariu, conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a stabilit valoarea coplăţii ce va fi încasată începând de la 1 aprilie. Consiliul de Administraţie al unităţii a hotărât ca pacienţii să achite 10 lei pentru perioada de spitalizare, adică nivelul maxim stabilit de Ministerul Sănătăţii.
Ineu. Cu un lot mult peste celelalte echipe, CS Ineu nu a avut probleme în a se impune în fața celor de la Speranța Turnu. Oaspeții au încercat să limiteze, pe cât posibil, proporțiile scorului, trupa lui Adrian Cap primind (doar) șase goluri, dar amfitrionii mai puteau marca încă pe atât.
ARAD. Primarul oraşului Ineu, Călin Abrudan, a anunţat, în conferinţa de presă a PNL, că Judecătoria Ineu se va muta, în scurt timp, în fosta Casă a Armatei. Clădirea, spune vicele liberal, corespunde cerinţelor, urmând să se facă doar unele reparaţii, care, în opinia sa, nu depăşesc costul de 100.000 Euro. Este vorba despre schimbarea învelitoarei acoperişului şi unele lucrări exterioare. Deasemenea va trebui introdusă încălzirea centrală.
Mapamond
Preşedintele SUA, Donald Trump, nemulţumit de faptul că aliaţii din NATO nu au contribuit la asigurarea securităţii Strâmtorii Ormuz şi supărat că planurile sale de a prelua controlul asupra Groenlandei nu au avansat, a discutat cu consilierii săi opţiunea retragerii unei părţi din trupele americane din Europa, a declarat joi pentru Reuters un înalt oficial al Casei Albe.
Mapamond
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat o încetare a focului cu Ucraina pentru sfârşitul zilei de sâmbătă şi duminică pentru Paştele ortodox, a comunicat joi Kremlinul, după ce Kievul propusese de asemenea o întrerupere a ostilităţilor în această perioadă, relatează AFP.
Mapamond
Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a fost redeschisă după 40 de zile de restricții impuse în contextul conflictului din Orientul Mijlociu, iar reluarea accesului credincioșilor în sfântul lăcaș face posibilă participarea la ceremonia primirii Sfintei Lumini, a transmis, joi, Agenția Basilica a Patriarhiei Române.
Local
Procurorul arădean a trecut de toate testele și a preluat șefia DIICOT Central.
România
Un vagon al trenului Regio 2029 Timișoara Nord – Arad a fost retras din circulație după ce un călător a descoperit o colonie de ploșnițe printre scaune. CFR Călători susține că este un caz izolat și anunță dezinsecții repetate și măsuri suplimentare.
1
Ştiri sportive
Miliardarul Rinat Ahmetov, patronul clubului ucrainean de fotbal Șahtior Donețk, și-a luat rămas bun de la Mircea Lucescu, joi seara, la Arena Națională, iar la ieșire a declarat că prietenul său l-a învățat să bea vin, iar la rândul său l-a învățat pe fostul selecționer să cânte karaoke.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a trimis pe teren doi tineri ai Academiei, la meciul cu Metaloglobus.
Mapamond
Cancelarul german Friedrich Merz a admis joi că ofensiva americano-israeliană împotriva Iranului a devenit un „test de rezistență” pentru relațiile transatlantice, în contextul nemulțumirilor președintelui Donald Trump cu privire la presupusa lipsă de sprijin din partea aliaților europeni și a amenințării sale de a părăsi NATO, asigurând totodată că va face personal tot posibilul pentru păstrarea ei, relatează EFE.
1