În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii rutieri au depistat în trafic doi bărbaţi care au săvârşit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.
În 24 de ore poliţiştii arădeni au depistat în trafic mai multe persoane care au săvârşit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Astfel, în urma acţiunilor desfăşurate pe linie rutieră, au fost depistaţi în trafic doi bărbaţi, care au condus sub influenţa băuturilor alcoolice.
andarmii arădeni au aplicat amenzi în valoare totală de 46.200 de lei și au prins 31 de infractori în prima luna a anului.
Aleşii municipali au stabilit domeniile în care vor fi trimişi la muncă în folosul comunităţii infractorii condamnaţi.
Prinși de polițiști conducând autoturisme radiate din circulație, cu numere fără valabilitate, fără a avea permise auto sau aflându-se sub influența alcoolului.
Mapamond
Un tren suburban a lovit marți un zid de sprijin prăbușit peste șine în provincia Barcelona, făcând mai mulți răniți, a anunțat Protecția Civilă a regiunii Catalonia, în nord-estul Spaniei, relatează AFP.
Local
Femeia de 24 de ani, din Timișoara, se afla "într-o stare de tulburare". Negociatorii IPJ Arad au reușit să o facă să se răzgândească. Tânăra a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital.
România
Ținta de deficit bugetar pentru anul 2026 este spre 6%, a anunțat, marți, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o conferință de presă.
Local
Președintele Nicușor Dan a salutat, marți, inițiativa președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, de promovare a păcii și securității internaționale și a anunțat că a demarat „un aprofundat proces de analiză a conținutului și implicațiilor Cartei Board of Peace” pentru „stabilirea gradului de compatibilitate a noii inițiative cu obligațiile existente ale statului român”.
2
Local
În culori deosebite de roșu, roz, violet şi verde, a fost vizibilă în noaptea de luni spre marți în județul Arad.
ARADON Sport local
Primul cantonament în stațiune a aparținut grupelor 2013-2015. La Hotel Parc au avut de toate.
Local
Pentru că există un singur aparat, iar unele scanări durează chiar și 80 de minute, timpii de așteptare pot fi destul de mari, având în vedere că există și o prioritizare a pacienților, în funcție de urgențe.
2