Fapta a avut loc în această seară, într-un magazin alimentar de pe strada Oborului, în Vlaicu. Agresorul a cumpărat produse pe care nu le-a achitat, iar victima i-a atras atenția că trebuie să plătească. În acel moment, agresorul a înjunghiat-o de mai multe ori în torace - atât în față cât și în spate - cu un obiect ascuțit înțepător.
Poliţiştii din Iași fac o anchetă după ce viceprimarul comunei Lungani, Mihai Târziu, fost polițist, a ajuns la spital înjunghiat în burtă de către un tânăr care s-ar fi legat, în timpul unei petreceri, de fiica edilului. Presupusul agresor este cercetat în libertate pentru lovire sau alte violențe.
România
Consiliul Concurenței a anunțat declanșarea unei investigații privind un posibil abuz de poziție dominantă al CFR SA, compania națională care administrează infrastructura feroviară electrificată din România.
România
Președintele Confederației Patronale Concordia, Dan Șucu, declară că în multe sectoare de activitate economică se simt „mugurii unei crize”, generată de cheltuirea nejudicioasă a banului public și de birocratizarea excesivă.
1
România
Prim-ministrul Ilie Bolojan a afirmat, vineri, în cadrul Consiliului Național Tripartit, că măsurile cuprinse în proiectele de lege privind reforma administrativă și relansarea economică vor fi adoptate simultan, întrucât aplicarea reformei administrative va crea spațiul fiscal necesar pentru implementarea soluțiilor de relansare economică.
1
Mapamond
Un oficial militar rus de rang înalt, locotenent-generalul Vladimir Alekseiev, a fost transportat de urgență la spital după ce a fost împușcat vineri într-un imobil rezidențial din sud-vestul Moscovei, a relatat presa de stat, citând anchetatori, conform Reuters și AFP.