ARAD. Nu am lansat-o ca o certitudine, ci am precizat doar că, din informaţiile noastre, aşa s-a întâmplat: directorul Alin Văcean a venit la evaluarea activităţii sale însoţit de fratele mai mare, Adrian Văcean, şi de un cameraman care a filmat întreaga prezentare.
ARAD. Orice ONG care vrea să participe la programul „Școala altfel” care se va derula în săptămâna 7 – 11 aprilie 2014 trebuie să se înregistreze pe platforma Ministerului Educației.
Neînregistrarea persoanelor fără un loc de muncă este o problemă nu doar a României, ci a întregii Europe.
ARAD. Zeci de dosare se înregistrează în fiecare săptămână la Tribunal. Prin intermediul acestora care se solicită falimentul firmelor.
ARAD. Potrivit modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011, prevederilor art. 152 alin. (7) din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 care în cursul anului calendaristic precedent nu au depăşit plafonul de scutire pentru întreprinderi mici prevăzut la art. 152 alin. (1) sau după caz, plafonul determinat conform alin.(5) al art. 152 din Codul fiscal, pot solicita scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
Mapamond
Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa.
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Mapamond
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP.
Local
Polițiștii, pompierii și un echipaj al Ambulanței au intervenit vineri, 6 noiembrie, după ce o tânără a amenințat că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiu.