ARAD. De la 1 septembrie încep înscrierile la cursurile organizate de către Palatul Copiilor Arad. Preşcolarii, elevii din ciclurile primar şi gimnazial şi cei din învăţământul profesional şi liceal au la dispoziție peste 30 de cercuri educativ-aplicative.
* Nu se percepe taxă de înscriere şi nici taxă de admitere
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad continuă înscrierile, în luna august, pentru sesiunea de toamnă, anul universitar 2014-2015, la toate cele 6 facultăţi. Nu se mai fac înscrieri doar la specializările din cadrul Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară, unde s-au completat locurile în sesiunea de vară.
ARAD. Cei care doresc să participe la concursul de titularizare în învățământul preuniversitar din acest an trebuie să se înscrie la Liceul tehnologic de electronică și automatizări (fostul Liceu CFR) până pe 21 mai.
ARAD. De o bună bucată de vreme, Asociaţia „Arad- KM 0” nu a mai atacat deloc administraţia locală şi toată lumea se întreba de ce. Misterul a fost lămurit : conform unor surse, de câteva zile liderii asociaţiei s-au înscris în PDL. În poză, surprinşi de sursa noastră în timp ce îl aşteptau în faţa sediului PDL pe Gheorghe Falcă.
ARAD. Instituția Prefectului îi informează pe alegătorii din alte state membre ale Uniunii Europene, dar cu domiciliul în România, care sunt demersurile pe care trebuie să le facă pentru a putea vota.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, că a convenit cu o parte dintre liderii politici principiile generale ale unui viitor acord politic legate de țintele macroeconomice, PNRR, OCDE și SAFE.
România
Execuția bugetului general consolidat la 31 mai 2026 s-a încheiat cu un deficit diminuat semnificativ, de 35,94 miliarde lei, respectiv 1,75% din PIB, comparativ cu deficitul de 64,23 miliarde lei (3,35% din PIB) înregistrat în aceeași perioadă a anului 2025, informează Ministerul Finanțelor.
2
România
Propunerile legate de reduceri de taxe sau de creşteri de cheltuieli pe care le vedem zilele acestea în discuţiile legate de formarea Guvernului sunt un semnal extrem de negativ, iar cea mai mare greşeală în momentul de faţă ar fi să facem paşi înapoi în materie de consolidare fiscală, adică să ne gândim la relaxări fiscale, a transmis, joi, economistul şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru.
România
Rezultatele extragerilor din data de 25-06-2026 sunt următoarele:
România
Președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban, consideră că PNL și USR nu au cum să voteze un Guvern minoritar PSD condus de Sorin Grindeanu, „decât dacă vor să se sinucidă politic„ și să îi lase „fără speranță și fără reprezentare politică” pe toți românii care cred în „democrație, drepturi și libertăți, integritate și competență în viața publică, în reforme profunde și în orientarea pro-europeană”.
1
România
Gerantul interimar al Consulatului General al României la Sankt Petersburg a fost declarat persona non grata şi partea rusă a decis retragerea consimţământului pentru înfiinţarea postului consular respectiv, a anunţat, joi, Ministerul Afacerilor Externe.
3
Local
Din cauza avertizării de cod portocaliu și a temperaturilor extreme de până la 37 de grade, organizatorii au decis decalarea activităților, pentru a asigura confortul și siguranța publicului.