ARAD. Aţi primit un mesaj pe telefon prin care sunteţi anunţat că aţi câştigat o Dacia Logan şi sunteţi invitat să sunaţi la un număr de telefon, iar de la capătul celălalt vi se spune să plătiţi un comision de 150 de euro. Aţi primit un apel prin care vi se spune că aţi câştigat diferite concursuri şi tot ce trebuie să faceţi este să cumpăraţi un anumit număr de cartele reîncărcabile ale căror coduri le trimiteţi alte persoane.
România
România ocupă locul al treilea la nivel global în ceea ce priveşte rata de deţinere a locuinţelor, cu un procent de 93,9%, potrivit celui mai recent studiu realizat de Compare the Market.
România
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a anunțat miercuri că organizarea alegerilor locale și europarlamentare a costat aproximativ 250 de milioane de euro, a alegerilor parlamentare - 120 de milioane de euro, iar cele două alegeri prezidențiale, peste 300 de milioane de euro.
1
Local
Competiția se va desfășura la categoriile Open feminin și Open masculin, în două manșe, pe Pârtia Borlova de la Muntele Mic, în data de 6 februarie 2026, începând cu ora 10:00.
Local
Circulația tramvaielor se suspendă joi şi vineri pe tronsonul Piața Romană – Gara Aradul Nou.
Mapamond
Parlamentul European a decis miercuri, cu o majoritate simplă, să solicite Curții de Justiție a UE să evalueze dacă acordul UE-Mercosur este conform cu tratatele UE.
1