ARAD. Aproape 100 de firme arădene au intrat, doar în prima lună din acest an, în insolvenţă sau faliment, potrivit notificărilor publicate în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.
Local
Compania de Apă a lansat concursul pentru ocuparea postului de director economic al societății.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA nu vrea să pună presiune pe elevii săi, chiar dacă echipa a urcat pe locul 6.
Local
Colegiul Național „Vasile Goldiș” Arad a găzduit prima ediție a evenimentului Career Day, un demers amplu prin care elevii au avut ocazia să intre în dialog direct cu profesioniști din multiple domenii – de la educație, medicină și inginerie, până la drept, IT și ordine publică.
Local
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au depistat într-un microbuz condus de un cetățean bulgar peste 54.000 de țigarete ascunse în diverse compartimente ale mijlocului de transport.
Local
Offroaderii arădeni care duc Crăciunul în satele uitate din județ îi invită pe arădenii care vor să contribuie la această expediție să susțină financiar demersul lor.
2