Cristian Chivu nu va pleca în această vară de la Inter Milano pentru a se reîntâlni cu Jose Mourinho la Real Madrid. Impresarul Victor Becali spune că fundaşul se simte foarte bine la Milano şi că vrea să îşi ducă la bun sfârşit contractul care va expira în 2012.
MILANO - Rafael Benitez va fi instalat, în această săptămână, în funcţia de antrenor principal al campioanei Europei, Inter Milano.
MILANO - Denis Alibec a marcat, în weekend, două goluri pentru echipa de tineret a clubului Inter Milano.
Anul perfect al echipei Inter Milano s-a încheiat, iar conducătorii clubului trebuie să găsească o soluţie pentru a ţine clubul la acelaşi nivel după plecarea tehnicianului Jose Mourinho.
GENEVA. Echipa Internazionale Milano, câştigătoarea Cupei, a campionatului Italiei şi a Ligii Campionilor, a urcat două locuri şi se află pe prima poziţie în clasamentul pe luna mai stabilit de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS), la egalitate cu formaţia FC Barcelona.