ARAD. Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au reţinut şi încarcerat trei bărbaţi pe numele cărora Tribunalul Arad a emis mandate de executare a unor pedepse cu închisoare.
ARAD. Condamnat în 2011, la şase ani de închisoare, Suciu Viorel, a cerut, ieri, revizuirea sentinţei.
A cincea amânare pentru Daniel Dragoman, care a cerut judecătorilor arădeni să-i revizuiască dosarul.
Cererea de revizuire pe fond înaintată de Daniel Dragoman, Tribunalului Arad a fost amânată încă o dată.
Este vorba despre doi dintre locotenenții lui Rohozneanu: Edomnd Misarăș și Marinel Cadar.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2
Local
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
5
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.