aradon.ro Web analytics


ARAD. Covaci Ioan Moise, şi fraţii Moisă, Mihai-Darius şi Constantin Florin au formulat fiecare câte o cerere de eliberare sub control judiciar în speranţa că judecătorii îi vor lăsa liberi. Cererile s-au judecat miercuri, la Tribunalul Arad.

ARAD. Rejudecarea unei părţi a dosarului Împăratul a început cu o amânare. Aduşi astăzi din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad pentru înfăţişare, inculpaţii au solicitat Tribunalului Arad o amânare. Şi asta pentru că o parte dintre ei (Uţu Rohozneanu, Marius Datcu zis Belmondo şi fraţii Dragoman) au fost duşi la Bucureşti.

ARAD - Începe marea rejudecare, mâine, de la ora 12,00, în sala 104 a Tribunalului Arad. Claudiu Uţu Rohozneau împreună cu Fizidean IoanVivi, fraţii Dragoman, fraţii Moisă şi ceilalţi condamnaţi în acest dosar se vor prezenta, din nou, în faţa judecătorilor Tribunalului Arad.

ARAD. Procesul în care Ovidiu Rachita şi Florin Moldovan sunt judecaţi pentru că l-ar fi omorat pe Traian Trifa, fiul judecătorului Ioan Trifa, în urmă cu şase ani, este reluat astăzi la Tribunalul Sibiu.

Mapamond

Incident armat în centrul Cracoviei: Cel puțin cinci persoane au fost ucise și zece rănite. Agresorul a fost prins
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.

Local

Înscrieri la Revelionul Pensionarilor
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.

Local

54 de bilete de tratament în penultima serie din 2026
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.

Local

Eli Lăslean, diagnosticată cu cancer la sân
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!” 2

Evenimente

Regal Vienez, pe 6 decembrie, la Filarmonică
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.

Evenimente

„Colindul Sfânt şi bun”, în 29 noiembrie
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet. 3

Evenimente

Părintele Constantin Necula vine la Şiria
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”. 2

Local

Ce se întâmplă pe strada Horia? De ce se pun ţevi vechi?
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile. 5

Local

UPDATE. Incendiu în zona Balastierei Micălaca
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.