Deputatul Eusebiu Pistru trage un semnal de alarmă în privinţa situaţiei intolerabile în care se află transportatorii rutieri, din cauza creşterii artificiale a primelor RCA. În opinia deputatului arădean al PNL, Guvernul trebuie să intervină de urgenţă, pentru că falimentul transportatorilor ar duce la prăbuşirea economiei româneşti.
Peste 300 de angajaţi ISU pot interveni în judeţele Bihor şi Arad, aflate sub cod roşu de caniculă.
Sindicatul artiştilor independenţi din Filarmonica de Stat Arad a adresat o scrisoare deschisă către Consiliul Local al Municipiului Arad.
Local
Tabăra Căsoaia găzduiește, în 25 și 26 iulie, o nouă ediție a evenimentului „Căsoaia Bike, Run & Fun”, care aduce împreună competiții sportive, activități pentru familii și concerte în aer liber.
Local
Senatorul USR de Arad, Răzvan Anghel, acuză PSD că încearcă să rescrie istoria politică recentă și că se comportă „ca un partid fără nicio responsabilitate în întârzierea Legii salarizării”.
Local
Un bărbat din județul Arad a fost arestat preventiv după ce, din 2022 și până în urmă cu câteva zile, și-a violat în mod repetat fiica minoră.
Local
Un tânăr de 23 de ani, din Vinga, lăsat fără permis de polițiști pentru conducere agresivă, a fost prins de două ori la volan - luna trecută și astăzi.
Local
Un tânăr de 18 ani, care se afla într-o mașină alături de doi copii, a făcut accident, beat fiind și conducând fără permis, iar apoi a plecat acasă. Polițiștii l-au reținut pentru mai multe infracțiuni.
Local
Ultimele modernizări realizate la Biblioteca Județeană Arad reprezintă cea mai importantă intervenție asupra clădirii, de la construirea ei.
Local
Documentația prevede amenajarea unui lăcaș de cult, a unei case parohiale, a unei grădinițe și a unui centru socio-cultural pe strada Agricultorilor.