ARAD - Întrunirea Asociaţiei Absolvenţilor UVVG – ALUMNI a confirmat prestigiul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.
Îi cheamă pe parlamentari la raport. Consiliul Local Civic a decis să organizeze joi, 17 ianuarie 2013, o întâlnire cu parlamentarii arădeni în cadrul căreia vor fi prezentate propunerile CLC cu privire la modificările legislative menite să normalizeze relaţia ales – alegător.
MACEA. Zilele trecute, la Parohia Macea, protopopiatul Arad, s-au întrunit, din încredinţarea şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Dr. Timotei Seviciu, slujitorii altarului din Cercul Pastoral-Misionar Pecica IV, unde au săvârşit Taina Sf. Maslu, fiind înconjuraţi de un număr impresionant de credincioşi.
Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica.
Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) ar putea majora semnificativ costurile pentru industriile mari consumatoare de energie înainte ca ele să aibă resursele necesare pentru decarbonizare, ceea ce amenință investițiile și producția pe continent, transmite Reuters.
În municipiu s-au înregistrat -3,3 grade Celsius, în timp ce în zonele deluroase din estul județului a fost mai cald.
Serviciul Român de Informații (SRI) anunță, joi seara, că au mai fost două amenințări cu bombe privind aeronave ce au aterizat pe Aeroportul Otopeni, una dintre ele vizând zborul KLM cu destinația Tel Aviv, care avea escală la București.
Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că raportul cerut ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, privind situația financiară și fiscal-bugetară a țării va fi finalizat peste două săptămâni, adică „imediat după 15 noiembrie”.
4
Premierul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că o decizie privind majorarea salariului minim pe economie în 2027 va fi luată după consultările cu sindicatele şi patronatele în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, care urmează să fie convocat în această lună, şi după definitivarea datelor fiscal-bugetare de către Ministerul Finanţelor.
1
Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării, apropiat de puterea naționalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzațiile de ingerință în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, relatează AFP.