ARAD. Zeci de case si gradini din cartierul arădean Gai aradean au fost inundate ,după ploaia torențială de azi noapte. Canalizarea nu a făcut față iar oamenii au ieșit disperați în curti să salveze ce se mai poate. Apa plină cu dejecții a umplut curți,pivnițe și grădini iar angajații de la regia de apă canal au muncit la foc continuu.
ARAD. Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a anunţat că râurile din vestul ţării, inclusiv cele din Arad, ar putea ieşi din matcă.
Arad. Avertizare cod galben de inundaţii privind râurile din nord-vestul ţării, emisă de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA). Avertizarea este valabilă de sâmbătă, de la ora 18.00, până luni, ora 20.00, pentru bazinele Vişeu, Iza, Tur, Someşul Mare, Lăpuş, Someşul Mic, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb şi Arieş.
După lucrările de reabilitare din mai multe cartiere arădene apa de ploaie a inundat curțile arădenilor.
Local
Plopii şi salcâmii s-au prins în proporţie de 99%. Municipalitatea intenţionează să mai planteze arţari şi arbori de mătase.
Local
ARAD. Polițiștii Secției 1 Vlaicu au depistat în Piața Fortuna, în ziua de 25 septembrie 2026, un arădean de 25 de ani, în timp ce oferea spre vânzare, din portbagajul mașinii sale, țigări susceptibile a proveni din contrabandă.
Local
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că se continuă lucrările de reparații pe autostradă, între Arad și Pecica, acolo unde a fost instituită o restricție de trafic.
Local
El a fost reţinut de poliţiştii hunedoreni în urma unor percheziţii, într-un dosar privind bancnote falsificate.
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a afirmat vineri că Rusia este pregătită pentru negocieri de pace cu Ucraina, dar atacurile ucrainene cu drone din timpul alegerilor legislative ruse au îndepărtat și mai mult șansele reluării acestor negocieri, relatează agențiile AFP și EFE.
România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a depus sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor propuși.
Local
În cadrul unei întâlniri organizate de ISU Arad, cu scopul de a sprijini unităţile de învăţământ.
Local
Comunitatea din Sebiș s-a mobilizat și, alături de autorități, au căutat-o ore întregi pe profesoara dispărută.
1