La Washington D.C. are loc ceremonia de învestire a celui de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. Evenimentul din centrul capitalei federale americane se desfăşoară în condiţii deosebite: măsuri speciale de securitate ca urmare a violenţelor recente de la Capitoliu şi participare restrânsă a publicului larg din cauza crizei sanitare.
UT Arad
Conducerea clubului UTA nu a stat pe gânduri și a făcut deja recurs la decizia Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal. De altfel, încă de ieri, de la primul comunicat dat de club, s-a specificat faptul că se va face recurs.
UT Arad
„Am făcut recurs și sunt ferm convins că se va ridica această suspendare”.
Evenimente
Sâmbătă, 30 martie, parcarea Hotelului Continental va găzdui piesa de teatru „Operele complete ale lui Shakespeare”.
Local
Evenimentul s-a desfășurat sub genericul „Biblioteca vie” și a adus în dezbatere câteva tematici ale domeniului, în cadrul celor 7 workshop-uri organizate pe data de 27 martie.
Mapamond
Preşedintele rus Vladimir Putin nu are prevăzută deocamdată o întâlnire cu familiile victimelor atacului asupra sălii de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova, atentat care a avut loc săptămâna trecută şi s-a soldat cu 143 de morţi, a anunţat joi Kremlinul, informează AFP.
1
ARADON Sport local
ARAD. După Campionatele Naționale Regionale de la Tg Mureș (16-17.03.2024) și Oradea (23-24.03.2024), Clubul Sportiv Şcolar Gloria Arad (antrenori: Sebastian Lucaci, Silviu Haș și Csaba Nagy) are 14 înotători calificați la Campionatele Naționale din această vară.
ARADON Sport local
ORADEA. Grupele de copii și cadeți de la Clubul Sportiv Municipal Arad (antrenori Daria Barta, Viorel Bitang și Martin Liptak) au participat în ultimele două weekenduri, la Oradea, la Campionatele Naționale Regionale, etape de calificare pentru Campionatele Naționale.