Procedura interviului în faţa Secţiei pentru procurori în cazurile Tiberiu Niţu şi Ioan Irimie - propuşi de ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, pentru funcţia de procuror general şi, respectiv, şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - este utilizată din anul 2006, obiectivitatea acesteia nefiind pusă la îndoială, susţine Consiliul Superior al Magistraturii într-un comunicat.
Procurorul Ioan Irimie, candidat pentru funcţia de şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a susţinut că a primit la evaluarea profesională "foarte bine", indicând la "rezultate notabile" înregistrate pe parcursul activităţii sale soluţionarea, împreună cu Daniel Morar, a cazului Gabriel Bivolaru.
UT Arad
ARAD. Fetele de la UTA au remizat, duminică, pe „sinteticul” de pe Şega, în faţa celor de la Corvinul Hunedoara, într-un joc contând pentru etapa 3 din Seria B a ligii secunde la fotbal feminin.
ARADON Sport local
ARAD. După disputarea primelor cinci etape din cel de-al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5, avem trei echipe neînvinse: Viitorul Fântânele şi Unirea Şeitin (Seria A), respectic, Crişul Alb Buteni (Seria B).
Local
Orașul Pecica a încheiat un proiect cu finanțare europeană prin care au fost bifate cinci obiective.
1
Local
Cei de la E.ON transmit o serie de sfaturi pentru arădeni, în pragul sezonului rece.
Local
Tribunalul Arad obligă administrația locală din comuna Vladimirescu să schimbe numele străzii Nicolae Paulescu, considerat antisemit, după ce o asociație a cerut acest lucru Primăriei.
1
România
Deputatul PSD Marius Budăi a declarat luni că preferă să se ajungă la alegeri anticipate, decât să voteze continuarea austerității, a creșterilor de taxe, a tăierilor de venituri și a altor „măsuri primitive” care au distrus economia.
România
Decretul privind desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier a fost publicat luni în Monitorul Oficial.