ARAD. Primul efect al trecerii primarului Comunei Vladimirescu, Ioan Crişan, de la PSD la PDL, s-a văzut la alegerile prezidenţiale.
ARAD. Lacrimi şi multă tristețe printre utiști, la despărţirea de „decanul lor de vârstă”, Ioan Tăucean. Născut la Curtici, pe 28 august 1933, era fiu de fost-prim divizionar (tatăl său a jucat la Mica Brad, viitoarea Aurul), venise la UTA după ce s-a lansat la Ştiinţa (Sportul Studenţesc) Bucureşti.
Şiria. Reprezentaţi de marcă ai culturii arădene au participat duminică la evenimentele dedicate comemorării a 89 de ani de la moartea marelui scriitor Ioan Slavici, evenimente destinate să certifice valoarea culturală a judeţului nostru, dar mai ales a comunei Şiria. Evenimentele au fost organizate de primăria Comunei Şiria, cu sprijinul CJA.
Deputatul arădean şi-a anunţat, marţi, trecerea de la social-democraţi la democrat-liberali.
Se pare că primarul comunei Vladimirescu ar fi părăsit tabăra social-democrată, în favoarea democrat-liberalilor. Deocamdată, nimeni nu confirmă oficial mutarea.
ARADON opinii
Cea mai scurtă lună din calendar și cea mai nehotărâtă: 28 sau 29 de zile? Plumburie și posacă. Copaci dezgoliți, străzi murdare. Atârnată undeva între ger, zăpezi și primăvară, ciripit de sticleți și pițigoi, energie solară ce risipește neguri și pâcle sufletești.
Local
Poliția Locală estimează că vor fi colectate în jur de două tone de deșeuri. Doi oameni ai străzii au refuzat cazarea la Adăpostul de Noapte.
Local
Cinci persoane acuzate de trafic de minori, trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat, au fost arestate de procurorii DIICOT Oradea. Aceștia activau în Bihor, Arad, Cluj și Bacău.
Local
Compania de Apă Arad anunță că au fost extrase, din nou, cantități uriașe de șervețele umede din rețeaua de canalizare.
3
Local
Primarul Aradului, Călin Bibarț, anunță că nu a găsit soluții legale pentru inițiativa sa de a face transportul public gratuit în oraș și cere modificări legislative care să permită administrației locale să ia o asemenea decizie, iar pentru asta face un apel la parlamentarii din județ să îl sprijine.
7
Local
Aceasta a fost experiența unui arădean care a fost trimis să cumpere un pahar gol de la tonomatul de cafea, contra sumei de trei lei, pentru că la dozatorul de apă nu erau de găsit. S-a întâmplat în Ambulatoriul spitalului, iar conducerea unității spune că a dispus suplimentarea paharelor.
Local
Drumurile din nordul județului, modernizate cu fonduri europene nerambursabile, vor fi finalizate în acest an.
Local
Noua structură este coordonată de către neurologul Constantin Covăsală și se adresează pacineților care au suferit afecțiuni neurologice și au indicație medicală de recuperare.
ARADON Sport local
Podgoria Ghioroc şi Viitorul Satu Nou vor lupta pentru trofeul Campionatului Judeţean de futsal.