Principiile preşedintelui Sandu Ion: organizare, investiţii, disciplină, educaţie şi infuzie de capital.
SKOPJE. Recent ales în fruntea Federaţiei Române de Atletism, în detrimentul campioanei olimpice Gabriela Szabo, semn că programul „Doresc şi pot să revitalizez atletismul românesc” a fost apreciat, Sandu Ion nu are timp de respiro. După o săptămână în Bucureşti, pentru a (re)organiza pe principiile sale activitatea din cadrul Federaţiei, omul de afaceri arădean a luat drumul Macedoniei, unde reprezintă România la Congresul Federaţiilor Europene de Atletism.
ARAD. Deputatul PP-DD, Ion Şcheau, consideră că ideea premierului Victor Ponta de a înfiinţa aşa numita taxă de solidaritate, adică impozitarea cu 10% în plus a salariilor bugetarilor de peste o mie de euro dovedeşte că actuala putere este incapabilă să guverneze, negăsind alte soluţii pentru plata salariilor şi pensiilor decât creşterea taxelor şi impozitelor şi inventarea altora noi.
Competiția de lupte greco-romane, în memoria a doi foști antrenori, a adunat peste 100 de sportivi.
Urmare a interviului acordat ziarului nostru de Sandu Ion, candidat la şefia Federaţei Române de Atletism, conducerea Clubului Sportiv Municipal Arad, prin intermediul lui Viorel Bitang, a ţinut să facă următoarea declaraţie de presă:
Mapamond
Kremlinul a declarat miercuri că propunerile în vederea încheierii războiului din Ucraina, formulate de Kiev și europeni cu o zi înainte la Oslo și transmise președintelui rus Vladimir Putin de emisarul american Steve Witkoff, „nu conțin mare lucru”, relatează AFP.
1
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters.
România
Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari.
1
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care este suspectat că i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi dacă are în casă dispozitive de înregistrare puse de anchetatori, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
2
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora s-au întors cu premii importante de la concursul desfăşurat în Turcia.
Local
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I.
2
Local
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.