ARAD. Spre cinstea lor, Gabriel Hărduţ şi colaboratorii lui din cadrul Compartimentului Copii şi Juniori din cadrul AJF Arad nu au uitat de regretatul Ionuţ Leac, omul care s-a confundat cu activitatea fotbalistică juvenilă arădeană mai bine de 20 ani.
Odată cu înlăturarea de la putere a colonelului Selejan, Comisia de Copii şi Juniori a suferit câteva modificări.
Omul care aproape de două decenii conduce destinele fotbalului juvenil din Arad, Ionuţ Leac, este mulţumit de cele realizate în precedentul sezon.
România
România se numără printre țările care au făcut progrese semnificative în implementarea hotărârilor și deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în 2025, deși, pe total, persistă numeroase provocări importante, potrivit raportului de activitate anual al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, dat publicității miercuri, la Strasbourg.
Local
Nume de rezonanță al învățământului arădean, prof. Teofil Mateș a îndrumat zeci de generații, iar pentru unii dintre foștii elevi, ucenici ai disciplinei, a marcat o profesie și un destin.
1
Local
Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.