aradon.ro Web analytics


ARAD. Cu mijlocaşul utist Ionuţ Tănase în lot, reprezentativa de fotbal a României Under 17 începe campania de calificare pentru Campionatul European. Tricolorii merg în Andorra, unde au trei meciuri: joi, cu Cehia; sâmbătă, cu Danemarca, iar marțea viitoare, cu echipa gazdă.
BUCUREŞTI. Ca urmare a finalizării cu succes a Programului de Talente, sezonul 2013-2014, şi a prestaţiilor avute la jocurile în care a fost delegat, arbitrul de fotbal Ionuţ Nicoraş a fost promovat, la excepţional, în lotul cavalerilor fluierului de Liga 3, în urma şedinţei Comisiei Centrale a Arbitrilor din 12 iunie.
ARAD. La doar 8 ani, Mişcoi Bortiş Ionuţ (LPS Arad, antrenor Silviu Haş) s-a remarcat la Cupa Bacsviz Jubileumi Uszoverseny la înot, organizată la împlinirea a 30 de ani de la înfiinţarea clubului.
SEBIŞ. Împărţit cu sfaturi între Naţional Sebiş şi FC UTA, Ionuţ Popa optează pentru Săptămâna Luminată în a prepara derby-ul promovării în Liga II.
Jucătorii au făcut primul antrenament al săptămânii, sub comanda lui „Mister”, iar Marțian așteaptă victoria la Oradea, pentru a da banii.

România

Pîslaru: PNRR nu a distrus România, a finanțat modernizarea ei
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu a distrus România, a finanțat modernizarea ei, iar reformele nu se fac pentru interese de moment, ci se fac pentru ca statul să fie mai echitabil, mai eficient și mai aproape de oameni, a declarat, sâmbătă, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, într-o postare pe Facebook.

România

ANRE schimbă regulile pe piața energiei: consumatorii pot fi plătiți dacă reduc voluntar consumul
Consumatorii de energie electrică pot avea, de acum înainte, un rol mai activ în echilibrarea sistemului energetic.

Mapamond

Doi piloți au murit în urma prăbușirii unui avion de vânătoare grecesc la un spectacol aviatic de lângă Atena
Un avion de vânătoare grecesc F-4 Phantom s-a prăbușit sâmbătă la un show aviatic la baza aeriană Tanagra, la circa 55 km la nord de Atena. Ambii piloți și-au pierdut viața, iar spectacolul a fost anulat imediat, scrie ziarul To Proto Thema, preluat de dpa. 1

UT Arad

„Într-o săptămână grea am ieșit foarte bine”

Local

Pompierii arădeni revin acasă din Serbia! S-au luptat cu incendiile de pădure timp de 14 zile
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.

Local

Scandal monstru în parcarea Carrefour Aradul Nou. Două femei au fost încătușate
Un dosar penal, amenzi de peste 16 mii de lei și două femei încătușate. Totul în urma unui scandal iscat în parcarea Carrefour Aradul Nou. 5

UT Arad

UTA a făcut spectacol cu „lanterna roșie”
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda. 2

Local

Percheziții în Arad și Bihor într-un dosar de evaziune fiscală
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.

Local

Tânăr de 25 de ani, băut, a fugit de Poliție, intrând cu mașina într-o bordură
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.