Accidentul mortal de pe Drumul Naţional 7 de la Bârzava s-a soldat, în cele din urmă, cu decesul ambilor şoferi. Potrivit datelor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, accidentul a avut loc în jurul orei 9:20, atunci când un bărbat de 87 de ani din Bârzava, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 7, în localitate, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 77 de ani, din județul Timiș.
Local
Cu 1,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul, care putea pune în pericol vieți, a fost oprit de un jandarm înainte de a porni la drum.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 01-10-2026 sunt următoarele:
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora vor reprezentan Aradul şi România la concursul de frumuseţe destinat copiilor.
România
Prețurile locuințelor au crescut cu 1,1% în zona euro și cu 1,2% în UE, în trimestrul doi din 2026, comparativ cu precedentele trei luni, iar cel mai mare avans a fost raportat în Lituania, Bulgaria și România, arată datele colectate prin Indicele prețurilor locuințelor, publicat joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).