aradon.ro Web analytics


Doi bărbați, unul din Fântânele, iar celălalt din Sâmbăteni, au fost reținuți de polițiști după ce au furat, la începutul acestei luni, catalizatoarele mai multor autoturisme parcate pe strada Voinicilor. Prejudiciul cauzat de cei doi se ridică la aproximativ 5.500 de lei. Cei doi bărbați urmează să fie prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad cu propunerea luării unei măsuri preventive. Polițiștii spun că bărbații sunt bănuiți de săvârșirea mai multor fapte de acest gen, în municipiu.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad au precizat că autoturismul care a fost incendiat marți seara în extravilanul orașului Ineu, fusese abandonat de mai mult timp în câmp. Autoturismul aparține, conform IPJ Arad, unui cetățean italian care nu se află în țară. Cel care a pus focul nu a fost prins deocamdată, însă reprezentanții IPJ Arad spun că polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc incendiul. Prejudiciul a fost estimat la 500 de lei.

Local

Rupt de beat la volanul unei mașini, înainte de prânz, în Lipova
Cu 1,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul, care putea pune în pericol vieți, a fost oprit de un jandarm înainte de a porni la drum. 1

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor Loto din data de 01-10-2026 sunt următoarele:

Local

Trei arădence, în finala internațională a Little Prince & Princess 2026
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora vor reprezentan Aradul şi România la concursul de frumuseţe destinat copiilor.

România

Eurostat: România, printre statele UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor locuințelor, în trimestrul doi
Prețurile locuințelor au crescut cu 1,1% în zona euro și cu 1,2% în UE, în trimestrul doi din 2026, comparativ cu precedentele trei luni, iar cel mai mare avans a fost raportat în Lituania, Bulgaria și România, arată datele colectate prin Indicele prețurilor locuințelor, publicat joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Local

Investiţie de 9 milioane lei la liceul din Sântana

Local

Curs susținut de către părintele Agapie Corbu
1

Local

Şase PUZ-uri aprobate în ultima şedinţă CLM
Cu excepţia unui singur, toate celelalte au fost votate cu „unanimitate pentru”.

Local

S-a consumat prima zi a anchetei de trafic

Local

Despre arheologia realității
„Cât de mult mai putem avea încredere în ceea ce vedem?” este întrebarea de la care porneşte expoziţia Nitei Mocanu, vernisată sâmbătă.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.